Dinu Flămând

Dinu Flămând

DINU FLĂMÂND – Născut la 24 iun. 1947, Susenii Bârgăului, Bistrița-Năsăud. Poet și critic literar. Studii elementare, medii și liceale în satul natal, la Brașov și la Cluj (1954-1965); Facultatea de Filologie, sectia Limba și Literatura Română a Univerității din Cluj (1965-1970). Face parte din grupul inițial „Echinox”; redactor al revistei Echinox (1968-1970); funcționar la Centrala Cărții din București (1970-1971); redactor la Editura Enciclopedică Română (1971-1973) și apoi la revista Flacăra (1973-1974); din august 1974, redactor la Amfiteatru, de unde trece apoi (1988) la revista Secolul 20. În 1989 se stabilește la Paris, unde pregăteste un doctorat și colaborează la Radio France International. Debutează în Tribuna (1966), colaborând apoi, pe lângă reviste al căror redactor a fost, la România literară, Convorbiri literare, Viața Românească, Steaua, Familia, Transilvania, Vatra, Viața studențească, Luceafărul, Contemporanul ș.a. Patru volume de poezie (Apeiron, 1971; Poezii, 1974; Altoiuri, 1977; Stare de asediu, 1983), două volume de critică și eseistică literară. Premiul Festivalului de Poezie „Mihai Eminescu” (1972). Dinu Flămând este, în gruparea poetică echinoxistă (alături de I. Mircea și A. Popescu), un poet în același timp vitalist și reflexiv, senzual și manierist și unul dintre protagonistii asa-numitei „promoții 70” în literatura noastră.